Press "Enter" to skip to content

Misterul celor mai întâlnite 10 superstiții la români? De la pisica neagră sau oglinda spartă în casă care aduce 7 ani de ghinion, până la scăpatul cuțitului pe jos

Omul, de-a lungul timpului, a ținut cont de superstiții, mai ales datorită faptului că nu a putut să-și explice anumite fenomene. De-a lungul timpului oamenii au creat tot felul de superstiții. Pentru multe nici nu se mai știe DE CE? Iată explicarea câtorva dintre superstițiile auzite!

1. O să ai ghinion dacă treci pe sub scară
O scară sprijinită de un perete sau orice altceva descrie un triunghi, iar cam toate superstițiile legate de actul trecerii pe sub scară au reieșit din semnificațiile atribuite acestei forme. Acum 5000 de ani, în Egiptul antic, triunghiul era considerat una dintre acele reprezentări geometrice sacre la fel ca și piramidele.


Mai târziu, creștinismul prezenta pentru fiecare vârf al triunghiului Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). A trece pe sub scară era dovada că nu crezi în Sfânta Treime. În Evul Mediu pentru o astfel de faptă te puteai alege cu acuzații de vrăjitorie. Era un pas până la a fi ars pe rug, deci aducea ghinion.

In Anglia medievală condamnații la spânzurătoare erau trecuți, de obicei, pe sub scară, gest simbolic pentru acea metodă de execuție.

Dacă nu considerați a fi suficiente argumente, nu e indicat să treceți pe sub scară din motive de siguranță, puteți suferi un accident!



2. Norocul începătorului
Pentru orice joc ați practica, „norocul începătorului” se referă la faptul că iese câștigător tocmai cel lipsit de experiență, fiind favorizat de zeii jocurilor!

Un argument este fenomenul psihologic conform căruia indivizii tind să își aducă aminte cu mai mare ușurință acele evenimente care corespund sistemului lor de credințe. În consecință, vei continua să crezi în principiul ăsta pentru că memoria ta îl confirmă.

Un rol îl are și faptul că începătorii au obiceiul să fie mai relaxați, să nu resimtă presiunea legată de miza jocului. Probabil asta le aduce „noroc”.

3. Pisica neagră
Omenirea nu s-a pus de acord în privința pisicilor în general și a pisicilor negre în special. În mare parte a continentului Europa și America să îți taie o pisică neagră calea e semn că nu-ți va merge bine. Din contră, englezii și japonezii îl consideră motiv de bucurie.

Prin Evul Mediu, oamenii se temeau de ele pentru că se spunea că se găsesc mereu în compania vrăjitoarelor. Unii le considerau metamorfozări ale acestora. Dacă pisica neagră trecea prin fața cuiva, era cazul să intre la bănuieli că necuratul ar fi cu ochii pe el.



4. Piciorul unui iepure nevinovat
Se consideră că lăbuța unui iepure ar fi un talisman cu puteri protectoare. Convingerea aceasta este legată de credințe străvechi ce aveau legătură cu practicile magice.

Englezii făceau o distincție clară între iepuri după culoare: se credea că iepurii negri adăposteau sufletele celor trecuți în neființă, iar cei albi ar fi fost încarnări ale vrăjitoarelor. Uniunea Națională a Iepurilor e de părere că ai putea să renunți la astfel de superstiții.

5. Să bați în lemn
Obiceiul de a ciocăni într-o suprafață de lemn s-a răspândit în foarte multe părți ale lumii. Superstiția ni se trage de la unele mituri despre spirite ocrotitoare care sălășluiau prin trunchiurile copacilor sau de la încrederea pe care o avem în crucifix. Un indiciu ar putea fi faptul că jurămintele se depuneau întotdeauna atingând cu o mână o cruce de lemn. De asemenea, exista și o străveche tradiție europeană de a bate cât mai tare în lemn cu scopul de a descuraja spiritele rele de la a-ți face vreo vizită.



6. Fără umbrele deschise în casă
Dacă n-ai răbdare până afară și deschizi o umbrelă în casă, o să te trezești că lucrurile nu-ți mai merg la fel de bine.

De ce s-a născocit superstiția? Ca să te ajute să eviți o mulțime de accidente.

7. Șapte ani de ghinion pentru fiecare oglindă spartă
E posibil ca originea ei să fie în Grecia antică. Pe-atunci, soarta unui bolnav se decidea cu ajutorul unei oglinzi scufundate în apă. Dacă reflectata o imagine clară a pacientului, acesta trăia. Dacă, însă reflexia era difuză, nu prea mai avea șanse de supraviețuire. La această practica medicală s-a adăugat teoria romanilor conform căreia sănătatea oamenilor variază în cicluri de câte 7 ani, de unde o imagine distorsionată în oglindă a început să nu mai implice decesul iminent, ci mai degrabă doar boală și lipsa norocului.

O altă convingere străveche ne arată că, pe lângă imaginea sa reflectată, oglinda mai ține la păstrare și fragmente din sufletul celui care se privește în ea. De aceea există obiceiul de a acoperi oglinzile din casă după moartea cuiva pentru a te asigura că sufletul nu-i rămâne blocat acolo.

Unii au inventat diverse trucuri pentru a scăpa de blestem. Fie atingi unul dintre cioburi de un mormânt, fie le pisezi mărunt pe toate. Nu pare chiar așa de greu. Scapi totuși de 7 ani de nenoroc!



8. Aduce ghinion să verși sare
Dacă se întâmplă o astfel de greșeală, mai aveți o scăpare: trebuie să aruncați un praf peste umăr.
Oamenii se tem de risipa de sare, deși această rocă sedimentară este din belșug sau poate fi extrasă din apa mării. Explicația e chiar mai simplă decât ați fi putut crede: sarea a fost multă vreme singurul condiment disponibil și, de aceea, era și foarte scumpă. Se crede chiar că și cuvântul „salariu”ar fi legat etimologic „sare”.

Ei bine, aruncând încă un praf peste umăr, îl ținteai, de fapt, pe diavol. Scopul era de a-l nimeri în ochi. Astfel, diavolul devenea orb la rateul tău și nu mai reușea să-ți fure sufletul.

9. Dacă un cuțit îți pică pe podea, nu e bine să îl ridici
Se recomandă ca atunci când scapi pe jos un cuțit să eviți să îl ridici – ca să te ferești de ghinion. S-a găsit repede soluția – îl ridică altcineva pentru tine.

Credința aceasta a fost rodul unei rațiuni sănătoase la vremea ei. Provine din timpurile de demult în care se practicau duelurile. În cazul în care îți pierdeai sabia din mână, nu era deloc o idee bună să te preocupi imediat de a o recupera. Ți-ar fi distras atenția și asta te făcea vulnerabil în fața inamicului. Deși în ziua de azi rar se întâmplă să te găsești într-o astfel de situație, nu strică niciodată să fii cu ochii-n patru.



10. Potcoava îți poartă noroc
Forma sa aduce a semilună, despre care grecii credeau că ar fi de bun augur și ar produce fertilitate.
În Evul Mediu oamenii aveau impresia că vrăjitoarele se tem de cai, din care pricină agățau potcoave la intrarea în casă, deasupra ușilor. Vrăjitoarele știau, astfel, să nu se aștepte la ospitalitate. Desigur, potcoava trebuia așezată cu capetele în sus, ca forma concavă să „țină” norocul. Altfel s-ar risipi.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii de Facebook și să-l Distribui mai departe!

 

Facebook Comments
Close