Press "Enter" to skip to content

Ce spune tradiţia despre vâsc. Motivul pentru care dacii îi spuneau “creanga de aur”

Anul nou bate la uşă, aşa că nu uitaţi să cumpăraţi vâsc.Se spune despre el ca agăţat deasupra uşii sau la fereastră aduce noroc în casă şi prosperitate iar cei care se săruta sub vâsc de Revelion vor avea parte numai de bucurii.

La ţară, oamenii ţin mult la această tradiţie şi aduc planta de pe dealuri. Pieţele din Alba Iulia sunt pline cu vâsc, adus de la zeci de kilometri distanţă.



În credinţă populară vâscului i se atribuie puteri magice. Dacii îi spuneau “creanga de aur” însă planta are o semnificaţie sacră şi în folclorul European.

“Este o tradiţie în familie, o crenguţă o atârni deasupra la pragul uşii sau în casa şi la trecerea dintre ani dacă eşti cu familia, soţia, copiii o îmbrăţişare sub vâsc se zice că aduce noroc în cadrul familiei. Asta e tradiţia şi mă gândesc că va dăinui”, spune un bărbat.

Originar din Europa, vâscul, în fapt o plantă parazita, creşte pe tulpina altor copaci: brad, stejar, tei sau frasin, iar bobitele sticloase ce apar din octombrie până în decembrie sunt toxice. Chiar şi aşa cei din Josenii Bârgăului, Bistriţa Năsăud îşi aduc vâscul de pe dealuri .

Nicolae Feier preot: “Ca şi bradul el reprezintă perenitatea, dacă aţi observat el rămâne verde în copaci şi perenitatea aceasta reprezintă tranziţia de la o lume la cealaltă. E copacul vieţii noastre veşnice, din punct de vedere creştin este crucea Mântuitorului.”



Dacă sunteţi superstiţioşi pe lângă vâsc, e bine să aveţi în casa de anul nou struguri şi smochine.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii noastre de Facebook si să-l Distribui mai departe!

Facebook Comments
Close