Press "Enter" to skip to content

Au fost desemnați finaliștii concursului „Mașina anului 2018 în Europa”. Cine sunt aceștia

Organizatorii concursului Maşina Anului 2018 au anunţat cei 7 finalişti. Printre aceștia figurează BMW Seria 5, Audi A8 și Volvo XC40. Volkswagen nu a reușit însă să aibă reprezentant în finală.

Juriul competiţiei europene Car of the Year a decis cele 7 maşini care merită să fie incluse în finala ediţiei 2018 a prestigiosului concurs. Pe listă se află nu mai puțin de 4 modele premium, iar 3 dintre cele 7 modele sunt SUV-uri.

BMW Seria 5 și Audi A8 sunt două dintre modelele favorite la victorie, însă Volvo XC40 are de partea sa două avantaje: este un model complet nou și face parte din segmentul SUV-urilor, același care a oferit marele câștigător și anul trecut, prin Peugeot 3008. De asemenea, nu este exclus ca juriul să fie impresonat și de Alfa Romeo Stelvio, primul SUV al mărcii italiene.



Cel puțin la prima vedere, ceilalți 3 finaliști au șanse mai mici la trofeul mult-ravnit: Citroen C3 Aircross, Kia Stinger și SEAT Ibiza, însă ediția de anul trecut demonstrează că ne putem aștepta oricând la surprize.

Marea surpriză este însă absența oricărui model Volkswagen de pe lista finaliștilor, în condițiile în care constructorul german a avut 3 modele în lista extinsă de 37 de modele: noul model Arteon, noul SUV T-Roc, dar și un facelift pentru Polo.

Câştigătorul trofeului Maşina Anului 2017 va fi anunţat pe 5 martie, cu o zi înainte de startul Salonului Auto de la Geneva, anunță automarket.ro.

#Alfa Romeo Stelvio

#Audi A8

#BMW Seria 5

#Citroen C3 Aircross

# Kia Stinger



#Seat Ibiza

#Volvo XC40

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai Like paginii de Facebook și să-l Distribui mai departe!

Facebook Comments
Close